Inca o data, Marcel Iures

Un mare actor roman, cot la cot cu un superstar ca Bruce Willis, este ceea ce se cheama un eveniment, chiar si pentru cel a carui valoare se masoara in multe milioane de dolari, caci numai naivii isi mai pot inchipui ca unul ca Willis imparte bucuros ecranul cu oricine. Incet, incet, dupa "Peacemaker" (Pacificatorul), cu "Amen" si acum cu acest "Razboiul lui Tom Hart" (Hart's War), romanul si-a croit un drum greu accesibil interpretilor veniti din Est. Imaginati-va ca un nu prea vechi clasament al celor mai buni 100 de actori de film din lume nu-i includea pe Smoktunovski sau pe Cybulski. Asta, ca sa ne facem o idee despre o anumita geografie a artei cinematografice. Fara Iures, marturisesc ca mi-as fi intitulat randurile de fata "Mica iluzie" pentru ca, tot inaintand prin hatisul filmului realizat de Gregory Hoblit dupa romanul lui John Katzenbach (scenariul: Billy Ray si Terry George), dracusori ascunsi in memoria cinefila imi sopteau la ureche: gandeste-te la "Iluzia cea mare" (La grande illusion) al lui Renoir, nu vezi? un ofiter neamt si unul dusman, prizonier, ma rog razboaiele nu sunt aceleasi, al doilea aici, primul dincolo, o evadare ce se va lasa cu sacrificiul militarului american in numele onoarei, ba chiar si un spectacol de teatru improvizat de detinuti. Ce-i drept, Renoir nu indrazneste sa-i caricaturizeze pe Fritzi pentru ca nu l-ar fi crezut nimeni. Daca ma gandesc bine, chiar si o replica este intoarsa pe dos: "Suntem in Elvetia", spune cineva in "Iluzia cea mare". "Nu suntem la Geneva", zice la un moment dat comandantul lagarului. Dar astea sunt, poate, chitibusuri cu care americanii nu se incurca din moment ce motorul actiunii insasi este acelasi: dificultatea de a accepta diferenta: de clasa la Renoir, de rasa in "Razboiul lui Tom Hart". Intrebarea seamana si ea: mai este loc de ura printre oameni condamnati la aceeasi soarta? Doi prizonieri negri (nu se purta corectitudinea politica) nou veniti tulbura apele comunitatii de detinuti americani din lagarul cu numarul VI. Unul va fi omorat. Era limpede ca, de cum se va petrece o crima, soldatul de culoare va fi acuzat. Un tanar student la drept nu se impaca cu gandul nepedepsirii adevaratului vinovat. Superiorul il numeste avocatul apararii, comandantul lagarului nu se lasa mai prejos si il ajuta, patern, cu literatura de specialitate. Gest putin verosimil in raporturile dintre inamici, digerabil din moment ce el este atribuit unui ofiter neamt care are drama lui. Cred ca acesta este si motivul pentru care avem bucuria sa-l vedem in acest rol pe Marcel Iures. Chipul actorului nostru poarta urma unor suferinte, dincolo de cinismul dispretuitor cu care trece printre fiintele din lagar. Intr-o distinctie barthesiana, ilustrul sau partener, Bruce Willis, ar juca Evenimentul, iar Iures - Ideea. Cu o astfel de subtila alchimie actoriceasca, chiar daca nu ar avea nimic de facut, decat sa citeasca un ziar, tot ne-ar fi emotionat. Nu-mi ramane decat sa reiau prima lui replica auzita pe ecran: "Once again". Inca o data, Marcel Iures, inca un rol ca acesta, inca un film. Bruce Willis nu este singurul pe care poti sa-l impusti.